Urban Puzzle (2014): Proiectul de licență care mi-a modelat cercetarea artistică
O privire retrospectivă asupra proiectului meu de licență Urban Puzzle, realizat la Universitatea Națională de Arte din București. Distins cu Premiul de Excelență al Facultății de Pictură, proiectul a marcat începutul cercetării mele artistice pe termen lung despre memorie, peisaj urban și urmele activității umane.
Privind astăzi în urmă, după mai bine de un deceniu de practică artistică și după expoziții internaționale precum Royal Academy Summer Exhibition, London Art Biennale și Art on a Postcard, îmi dau seama că multe dintre întrebările care îmi modelează astăzi practica au apărut încă din anii de studenție.
În 2014 am finalizat proiectul de licență Urban Puzzle, la Facultatea de Pictură a Universității Naționale de Arte din București, sub îndrumarea profesorului Marcel Bunea. Proiectul a fost distins ulterior cu Premiul de Excelență al Facultății de Pictură, acordat de Universitatea Națională de Arte din București în semn de recunoaștere a valorii sale artistice.
La momentul respectiv, priveam proiectul ca pe finalul studiilor de licență.
Astăzi îl văd altfel.
Mai degrabă decât un final, Urban Puzzle reprezintă începutul unei direcții de cercetare artistică ce îmi definește practica și astăzi. Deși limbajul meu vizual, materialele și abordarea picturală s-au schimbat considerabil de-a lungul anilor, multe dintre întrebările fundamentale explorate în acest proiect rămân surprinzător de actuale.
Unele răspunsuri s-au schimbat.
Întrebările, nu.
Partea I – Introducere și context
Începutul unei cercetări pe termen lung
Orice artist are un proiect care, discret, îi schimbă direcția practicii.
Pentru mine, Urban Puzzle a fost acel proiect.
În loc să caut arhitectură spectaculoasă sau imagini iconice ale orașului, am devenit interesat de spațiile ignorate pe lângă care majoritatea oamenilor trec fără să le observe.
Străduțe din spate.
Margini industriale.
Obiecte abandonate.
Acumulări temporare de deșeuri.
Locuri care păreau nesemnificative, dar care păstrau urmele vizibile ale activității umane cotidiene.
La momentul respectiv nu mă gândeam conștient la memorie ca temă centrală a lucrării mele.
Privind retrospectiv, devine însă limpede că acest proiect punea deja întrebarea despre felul în care locurile păstrează prezența umană mult după ce oamenii au dispărut.
Această întrebare continuă să îmi hrănească pictura și astăzi.
De ce orașul?
În perioada studenției, orașul mi se părea unul dintre cele mai revelatoare portrete ale societății contemporane.
Clădirile și străzile nu au fost niciodată subiectul meu principal.
Ceea ce mă interesa erau semnele subtile lăsate de viața cotidiană.
Obiecte abandonate pe trotuar.
Containere așteptând să fie golite.
Spații de depozitare improvizate.
Fragmente de arhitectură transformate prin folosirea repetată.
În loc să ofer un portret obiectiv al Bucureștiului, îmi doream să înțeleg cum reflectă spațiul urban comportamentul social, consumul și sistemele de valori aflate în schimbare.
În lucrarea originală de licență am descris orașul ca pe un organism aflat într-o transformare permanentă, modelat de urbanizare, consumerism și eroziunea treptată a valorilor comune. Intenția mea nu era să ofer o critică socială sau concluzii politice, ci să observ cum aceste procese mai largi devin vizibile în mediile urbane obișnuite.
Privind astăzi în urmă, probabil aș descrie proiectul altfel.
Nu era, de fapt, despre deșeuri.
Era despre ceea ce rămâne.
De ce „Urban Puzzle"?
Titlul a apărut firesc, pe parcursul dezvoltării proiectului.
În loc să produc o singură imagine panoramică a orașului, îmi doream ca fiecare pictură să funcționeze ca un fragment independent.
Împreună, aceste fragmente construiau o imagine mai amplă — un puzzle imaginar alcătuit din observații individuale.
Această abordare reflecta atât structura conceptuală a proiectului, cât și metoda mea de lucru.
Fiecare pictură avea propria identitate, contribuind în același timp la o narațiune mai amplă despre viața urbană contemporană. Titlul Urban Puzzle exprima exact această relație dintre imaginea individuală și întregul din care face parte.
Interesant este că acest mod de lucru nu a dispărut niciodată cu adevărat.
Seriile mele actuale continuă să se dezvolte prin secvențe de lucrări interconectate, nu prin piese izolate.
O întrebare care nu a plecat niciodată
Dacă ar trebui să rezum astăzi Urban Puzzle într-o singură propoziție, probabil ar fi aceasta:
Ce rămâne după noi?
În 2014 căutam răspunsul în țesutul orașului contemporan.
Astăzi îl caut în peisaje postindustriale, în arhitectură abandonată, în memoria culturală și în urmele materiale lăsate de timp.
Picturile s-au schimbat.
Paleta s-a schimbat.
Scara s-a schimbat.
Totuși, întrebarea centrală a rămas surprinzător de constantă.
Poate tocmai această continuitate explică de ce, după mai bine de zece ani, Urban Puzzle nu mai pare un proiect universitar.
Pare primul capitol al unei cercetări artistice aflate încă în desfășurare.
Partea II – Cercetare și proces
Cercetarea începe înaintea picturii
Privind astăzi în urmă, una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-am luat din Urban Puzzle este că pictura începe cu mult înainte de prima tușă de culoare.
Pentru mine, fiecare serie de lucrări începe cu observația.
Atelierul este doar una dintre etapele procesului.
Înainte ca o pictură să existe, urmează de obicei o perioadă lungă de mers pe jos, privit, fotografiat, notat și învățat să acorzi atenție locurilor pe care majoritatea oamenilor le ignoră.
Deși metodele mele de lucru au evoluat considerabil de atunci, acest principiu a rămas constant de-a lungul întregii mele practici.
Pictura începe în afara atelierului.
Mersul pe jos prin oraș
Cercetarea din spatele proiectului Urban Puzzle nu a început cu cărți sau schițe.
A început prin mersul pe jos prin București.
Timp de săptămâni întregi, am cutreierat diferite cartiere cu aparatul foto, fotografiind fragmente ale orașului care păreau nesemnificative din punct de vedere vizual, dar bogate din punct de vedere conceptual.
Nu căutam repere arhitecturale.
Căutam dovezi.
Mobilier abandonat.
Containere pline peste măsură.
Spații de depozitare improvizate.
Colțuri ale orașului modelate de activitatea umană repetată, nu de intenția arhitecturală.
La momentul respectiv, aceste locuri păreau să existe în afara vocabularului vizual al picturii contemporane.
Tocmai acest lucru mă atrăgea către ele.
Orașul ca arhivă
În perioada documentării am început să înțeleg orașul într-un mod diferit.
Nu îl mai vedeam ca pe un ansamblu de clădiri.
Îl vedeam ca pe o arhivă.
Fiecare zid, fiecare tomberon, fiecare obiect abandonat și fiecare colț de stradă păstra urmele unor gesturi anonime.
Aceste urme mă interesau mai mult decât obiectele în sine.
Nu pictam gunoiul pentru că era spectaculos.
Îl pictam pentru că devenea martorul unei acțiuni umane.
În acel moment nu foloseam încă termenul de memorie, care avea să devină central în practica mea artistică din anii următori.
Totuși, privind retrospectiv, îmi dau seama că exact aceasta era tema pe care o căutam fără să o numesc.
Peste două sute de fotografii
Procesul de documentare a fost unul sistematic.
La început am fotografiat foarte multe fragmente urbane fără un criteriu foarte strict.
Încercam să înțeleg ce anume mă atrage vizual.
Ulterior, pe măsură ce proiectul devenea mai clar, am început să selectez doar acele imagini care surprindeau diferite ipostaze ale obiectelor abandonate și ale spațiilor rezultate în urma activității umane.
În final, arhiva cuprindea peste două sute de fotografii realizate în diferite cartiere și în momente diferite ale zilei, imagini care au constituit baza întregului proiect.
Privind acum acea arhivă fotografică, observ că ea reprezintă mai mult decât o colecție de referințe vizuale.
Este primul meu carnet de cercetare.
De la fotografie la pictură
Fotografia nu reprezenta scopul cercetării.
Ea era doar primul pas.
În atelier începea un proces complet diferit.
Selectam imaginile.
Realizam numeroase schițe.
Simplificam compoziția.
Eliminam elementele care mi se păreau inutile.
Reconstruiam scena până când imaginea începea să funcționeze ca pictură și nu doar ca document vizual.
În lucrarea de licență descriam acest proces ca pe o selecție succesivă, în care fotografiile conduceau către schițe, iar schițele către compozițiile finale. Fiecare etapă elimina informațiile redundante și păstra doar ceea ce era esențial pentru imagine.
Această metodă continuă să stea și astăzi la baza practicii mele.
Diferența este că între timp procesul a devenit mult mai intuitiv.
Învățând să elimin
Probabil cea mai importantă lecție pe care mi-a oferit-o Urban Puzzle nu a fost legată de ceea ce trebuie adăugat într-o pictură.
Ci de ceea ce trebuie eliminat.
În perioada aceea încercam să înțeleg că o imagine nu devine mai puternică prin acumulare.
Dimpotrivă.
Uneori expresivitatea apare exact în momentul în care renunți la informațiile inutile.
Acest proces de reducere avea să devină unul dintre principiile fundamentale ale modului meu de lucru.
Chiar dacă picturile actuale sunt foarte diferite de cele realizate în 2014, ele sunt construite pornind de la aceeași idee: fiecare element trebuie să existe pentru un motiv.
Gunoiul ca prezență, omul ca absență
Un lucru pe care îl observ astăzi cu interes este faptul că, deși toate picturile din Urban Puzzle vorbeau despre activitatea umană, omul aproape că nu apărea niciodată în imagine.
Prezența lui era sugerată prin ceea ce lăsa în urmă.
Prin obiecte.
Prin urme.
Prin gesturi devenite invizibile.
În lucrarea de licență remarcam că tragicul proiectului nu era construit prin reprezentarea oamenilor, ci tocmai prin absența lor. Orașul devenea un spațiu în care prezența umană putea fi intuită exclusiv prin urmele pe care aceasta le lăsa asupra mediului.
Privind retrospectiv, cred că această idee avea să rămână una dintre constantele întregii mele practici artistice.
Și astăzi mă interesează mai puțin figura umană și mai mult ceea ce omul lasă în urma sa.
O metodă care a rămas
Deși seria Urban Puzzle aparține unei perioade timpurii, procesul prin care a fost construită continuă să îmi influențeze modul de lucru.
Documentarea directă.
Observația atentă.
Fotografia ca instrument de cercetare.
Schița.
Reducerea progresivă a informației.
Construirea unei imagini care nu descrie fidel realitatea, ci încearcă să surprindă esența ei.
Astăzi lucrez diferit.
Picturile sunt diferite.
Însă metoda a rămas surprinzător de apropiată de cea pe care am descoperit-o în timpul proiectului de licență.
Partea III – Influențe și dezvoltare artistică
Între influențe și un limbaj propriu
Privind astăzi proiectul Urban Puzzle, îmi dau seama că el se afla într-un moment firesc al formării mele ca artist.
Ca orice tânăr pictor, încercam să înțeleg lumea prin lucrările altor artiști, prin lecturi și prin propriile încercări din atelier.
Influențele existau și erau asumate.
Important era însă să nu rămân captiv în ele.
Încă de atunci mă interesa găsirea unui limbaj propriu, chiar dacă acesta urma să se construiască lent, în timp.
Edward Hopper și ideea de atmosferă
Dintre artiștii pe care îi studiam în acea perioadă, Edward Hopper a avut probabil cea mai mare influență asupra modului în care înțelegeam pictura.
Nu încercam să îi imit imaginile.
Ceea ce mă interesa era felul în care construia tăcerea.
Atmosfera.
Raportul dintre lumină și spațiu.
Modul în care o scenă aparent banală putea deveni încărcată de tensiune fără să se întâmple nimic spectaculos.
În lucrarea de licență menționam explicit că studiul picturilor și al schițelor lui Hopper a reprezentat un punct de reper în elaborarea proiectului Urban Puzzle.
Astăzi cred că influența lui nu se regăsește în aspectul picturilor mele, ci într-o idee mult mai profundă: o pictură poate spune foarte mult fără să explice aproape nimic.
Teoria artei și filosofia
În paralel cu atelierul, citeam mult.
Jean Baudrillard.
Thierry de Duve.
Umberto Eco.
Karl Rosenkranz.
Tudor Vianu.
Nu căutam răspunsuri definitive.
Încercam să înțeleg în ce fel teoria poate susține practica artistică fără să o transforme într-o ilustrație a unor idei filosofice.
În bibliografia lucrării apar autori care discută simulacrul, estetica urâtului, relația dintre artă și modernitate sau teoriile estetice clasice. La momentul respectiv, aceste lecturi au reprezentat fundamentul conceptual al proiectului.
Privind retrospectiv, cred că ele au avut un rol important.
Nu pentru că mi-au oferit răspunsuri.
Ci pentru că m-au învățat să formulez întrebări mai bune.
Estetica urmelor
În 2014 foloseam frecvent termenii de consumerism, deșeu sau estetica urâtului.
Astăzi folosesc mai rar aceste concepte.
Nu pentru că și-ar fi pierdut relevanța.
Ci pentru că interesul meu s-a deplasat.
În timp am înțeles că ceea ce mă fascina nu era gunoiul în sine.
Nici consumerismul.
Nici critica socială.
Mă interesau urmele.
Obiectele abandonate deveneau interesante doar în măsura în care vorbeau despre oameni.
Despre timp.
Despre dispariție.
Despre memorie.
Privind în urmă, observ că seria Urban Puzzle conținea deja, într-o formă încă incipientă, această preocupare.
Cele șapte picturi
Seria finală era alcătuită din șapte lucrări de mari dimensiuni:
Night Recycle Bin Garbage in the Street Golden Garbage National Garbage Sofa Garbage Ghetto Garbage Garbage Columns
Astăzi nu le mai privesc ca pe șapte tablouri independente.
Le văd ca pe un singur proiect.
Fiecare imagine reprezenta un fragment al aceleiași cercetări.
În loc să construiesc o imagine totală a orașului, preferam să adun perspective diferite asupra aceluiași fenomen.
Această metodă de lucru avea să devină una dintre constantele practicii mele artistice.
Și seriile pe care le dezvolt în prezent, precum Industrial Landscapes și Garbage, funcționează după același principiu.
Nu mă interesează imaginea unică.
Mă interesează cercetarea desfășurată printr-o succesiune de lucrări.
Premiul de Excelență și ceea ce a rămas
La finalul studiilor, proiectul Urban Puzzle a primit Premiul de Excelență al Facultății de Pictură, acordat de Universitatea Națională de Arte din București. Pentru mine, această recunoaștere a însemnat o confirmare importantă la începutul parcursului artistic.
Privind însă în urmă, cred că adevărata valoare a proiectului nu stă în premiul primit.
Ci în faptul că el a deschis un drum.
A fost primul proiect în care am înțeles că pictura poate deveni o formă de cercetare pe termen lung și că o serie nu trebuie să ofere concluzii definitive.
Ea poate formula întrebări care continuă să însoțească artistul ani întregi.
Uneori, un proiect universitar își încheie existența odată cu susținerea lui.
În cazul Urban Puzzle, el a devenit primul capitol al unei cercetări pe care încă o dezvolt.
Partea IV – Privire retrospectivă, concluzie și SEO
De la Urban Puzzle la seriile actuale
Privind retrospectiv, observ o continuitate pe care în 2014 nu aveam cum să o intuiesc.
Urban Puzzle nu reprezintă o etapă izolată.
El este punctul de plecare al unei cercetări care continuă astăzi în seriile Industrial Landscapes, Garbage și chiar, într-un mod mai subtil, în Seeds.
Subiectele s-au schimbat.
Paleta cromatică s-a schimbat.
Scara lucrărilor s-a schimbat.
Însă preocuparea fundamentală a rămas aceeași.
Încerc să înțeleg felul în care timpul, memoria și activitatea umană se înscriu în peisaj și cum pictura poate transforma aceste urme într-o experiență vizuală.
Poate că acesta este motivul pentru care, după mai bine de un deceniu, încă simt că Urban Puzzle nu este doar o lucrare de licență.
Este primul capitol al unei cercetări care nu s-a încheiat niciodată.
Privind în urmă după mai bine de un deceniu
Există o anumită distanță pe care numai timpul o poate crea.
După mai bine de zece ani, pot privi Urban Puzzle fără emoția absolventului care își susține primul proiect important și fără nevoia de a demonstra ceva.
Astăzi văd atât limitele, cât și calitățile acelui demers.
Unele soluții plastice le-aș aborda diferit.
Compozițiile au devenit între timp mai sintetice.
Paleta cromatică s-a schimbat.
Modul în care construiesc spațiul pictural este astăzi mult mai liber.
Și totuși, privind lucrările, recunosc imediat întrebările care continuă să mă preocupe.
Nu simt că privesc un proiect încheiat.
Simt că privesc începutul unui drum.
Ce am păstrat
De-a lungul anilor, multe dintre preocupările mele artistice s-au modificat.
Am renunțat la anumite soluții vizuale.
Am descoperit alte materiale.
Am schimbat scara lucrărilor.
Am început să lucrez în serii dezvoltate pe perioade lungi de timp.
Însă un lucru a rămas constant.
Interesul pentru urmele pe care omul le lasă asupra lumii.
Astăzi aceste urme nu mai apar doar în spațiul urban.
Ele apar în peisajele industriale, în arhitecturi abandonate, în obiecte, în patrimoniul cultural și chiar în gesturile aparent nesemnificative ale vieții cotidiene.
Privind retrospectiv, înțeleg că Urban Puzzle reprezintă prima încercare de a formula această preocupare.
Dincolo de oraș
Dacă în 2014 cercetarea mea era concentrată aproape exclusiv asupra orașului, în anii care au urmat interesul s-a extins.
Peisajul industrial.
Memoria locurilor.
Materialitatea picturii.
Patrimoniul cultural.
Aceste direcții nu au apărut brusc.
Ele s-au dezvoltat firesc din întrebările formulate în timpul proiectului de licență.
Astăzi înțeleg că orașul nu era adevăratul subiect.
Subiectul era relația dintre om și lumea pe care o construiește.
O cercetare care continuă
Nu privesc pictura ca pe o succesiune de proiecte independente.
Prefer să o înțeleg ca pe o cercetare continuă.
Uneori o serie durează câțiva ani.
Alteori mai bine de un deceniu.
Întrebările se modifică.
Răspunsurile se schimbă.
Dar cercetarea continuă.
Din această perspectivă, Urban Puzzle nu reprezintă începutul unei cariere.
Reprezintă începutul unei metode de lucru.
O metodă bazată pe observație, documentare, reflecție și transformarea experienței directe într-un limbaj pictural.
Concluzie
Astăzi nu aș mai realiza Urban Puzzle în aceeași formă.
Și nici nu cred că acesta este rolul unui proiect de început.
Lucrările timpurii nu trebuie să ofere răspunsuri definitive.
Ele sunt importante pentru că formulează întrebările potrivite.
În cazul meu, multe dintre aceste întrebări au rămas neschimbate.
Cum se transformă memoria într-o imagine?
Cum poate pictura să vorbească despre timp fără să îl ilustreze?
Ce rămâne după oameni atunci când ei nu mai sunt prezenți?
Poate că tocmai de aceea continui să mă întorc, din când în când, la Urban Puzzle.
Nu pentru nostalgie.
Ci pentru că acolo recunosc începutul unei cercetări care continuă să îmi definească practica artistică și astăzi. Pentru colaborări, achiziții sau presă, poți lua legătura prin pagina de contact.
Întrebări frecvente
Ce este Urban Puzzle?
Urban Puzzle este proiectul meu de licență, finalizat în 2014 la Facultatea de Pictură a Universității Naționale de Arte din București. A explorat peisajul urban, memoria și urmele activității umane printr-o serie de șapte picturi în ulei de mari dimensiuni.
A fost recunoscut proiectul?
Da. În 2014, Urban Puzzle a primit Premiul de Excelență al Facultății de Pictură, acordat de Universitatea Națională de Arte din București în semn de recunoaștere a calității sale artistice.
De ce este proiectul relevant și astăzi?
Deși picturile au fost realizate cu mai bine de un deceniu în urmă, multe dintre ideile explorate în Urban Puzzle continuă să îmi modeleze practica artistică actuală, în special cercetarea pe termen lung despre memorie, peisaj și urme materiale.
Este Urban Puzzle legat de lucrările tale ulterioare?
Absolut. Văd astăzi proiectul ca punct de plecare conceptual pentru seriile ulterioare, precum Industrial Landscapes, Garbage și Seeds. Mai degrabă decât serii izolate, ele reprezintă etape diferite ale aceleiași cercetări artistice continue.
Citește și
- Royal Academy Summer Exhibition 2024 – Experiența mea și un ghid practic pentru artiști — expoziția internațională apărută din aceeași cercetare
- London Art Biennale 2023 – Participarea mea la una dintre cele mai importante bienale internaționale de artă contemporană — o altă expoziție internațională, prin open call
- Art on a Postcard 2024 — licitația caritabilă în care două lucrări din seria Seeds și-au găsit noi colecționari
- Serii — Seeds, Industrial Landscapes și Garbage, seriile în care s-a dezvoltat această cercetare
- Serii & Lucrări — arhiva lucrărilor mele
- Expoziții — evidența completă a expozițiilor trecute și viitoare
- Despre — parcursul și practica mea artistică
- Contact — ia legătura cu privire la lucrările mele
Notă editorială: acest articol este o relatare personală și retrospectivă asupra proiectului meu de licență din 2014, scrisă la mai bine de un deceniu distanță. Textul îmbină fragmente și idei din lucrarea originală de licență cu reflecția mea actuală asupra felului în care acea cercetare a modelat practica pe care o dezvolt astăzi.