O reabilitare a Rozului

Partea 1

O reabilitare a Rozului

Acest text este unul pregătitor pentru organizarea expoziției din 25 octombrie, având o valență fantezistă prin ceea ce încearcă să exprime legat de artă și o valență realistă prin faptul că se constituie într-o invitație către public.

Sfătuiesc cititorul să extragă cu detașare și precizie aspectele care-i vor părea palpabile, adică cele care țin de realitate și să trateze cu scepticism și dezbatere aspectele fanteziste. Într-un anume punct aceste două aspecte se vor imbina.

Orice încercare de a vorbi despre o expozițe de pictură ar trebui să se facă în interiorul unui cerc imaginar care să delimiteze niște termeni anume – specifici picturii, de vastitatea vocabularului. Cu alte cuvinte, pentru a igieniza un discurs despre picturile pe care le voi expune în octombrie, ar trebui să mă rezum la a folosi termeni din interiorul picturii. Acest demers ar fi dificil de înfăptuit – atât pentru mine cât și pentru cititor și vizitator – admit că nu se poate împlini în totalitate. Motiv pentru care avertizez cititorul și vizitatorul că textul este departe de a fi un suport teoretic pentru expoziție și nu ar trebui înțeles așa. Cu toate astea poate fi păstrat în mintea vizitatorului ca reper, ca intenție și în final ca parte a provocării lansate. Textul nu privează expoziția de suportul teoretic necesar.

Într-o primă faza voi descrie incearcarea mea pentru o reabilitare a Rozului. Din această prima etapă decurge invitația lansată către public, în luna octombrie, ziua 25.

Interesul pentru roz a apărut în mintea mea in același timp cu diferitele situații cu care m-am confruntat în practica artistică. Voi numi ROZ-ul, pe mai departe culoare, pentru ușurința redactării și ulterior citirii, deși este un ton de culoare sau chiar nuanță, în unele combinații.

Am sesizat că oamenii au o atitudine cel puțin ciudată față de această culoare. Unii o preferă, alții o resping – nimic mai natural. Cu toate acestea, deși gusturile sunt întotdeauna diferite, există ceva în plus în atitudinea oamenilor în momentul în care resping sau preferă culoarea roz. De multe ori, acest ceva în plus devine un gest fizic, o actiune – fie că iși aplică o palma peste frunte, fie ca bat cu piciorul in masă, fie că inghit în sec.
Am sesizat o urmă de straniu și în momentul în care rozul le este indiferent. E o indiferență cu ceva în plus, e o tăcere suspectă, amenințătoare sau tematoare.

Cred că rozului, dându-i-se prea multe semnificații si ramase impamantenite, i se ia ceea ce-i este propriu.
Mulți spun că ar vrea să trăiască o viață roz. Că o anume situație este sau nu este prea roz. Rozul poate deveni ochelarii unei atitudini despre viață în formulări de tipul: “vezi totul în roz”. Rozul este asociat cu fericirea, cu speranța, cu pacea.
Unii oameni pur și simplu îl evita, asociind rozul cu fericirea și fericirea cu sărăcia cu duhul, iar duhul cu vinul si vinul cu rose-ul si rose-ul cu fericirea – intr-un cerc vicios din care nu există ieșire.
Poate dintr-o teamă de superficialitate sau ridicol, culoarea roz a fost evitată și defăimată în acest caz. Intr-un final este evitata, poate chiar data uitarii.

Pe nedrept, rozul a fost asimilat ca fiind culoarea preferată de femei și respinsă de bărbați. În vremuri trecute, tot pe nedrept, rozul a fost înțeles ca fiind culoarea masculinității, respinsă de femei. Unele asocieri prezintă culoarea roz ca simbol al armoniei sau al compasiunii.
Dintr-o eroare de discernământ mulți bărbați resping culoarea roz, atribuind-o copiilor, în special fetelor.

Rozul a fost încărcat cu o multitudine de semnificații. Alti oameni numesc gustul unor delicatese folosind epitete roz. Rozul are implicatii de natura sexuala, ba fiind folosit cu subinteles in unele expresii, ba avand conotatii legate de orientări. Implicit aceste semnificații au generat prejudecăți. Rozul stârnește râsul, aduce etichetarea, emite un verdict, naște o atitudine predefinită. Tot rozul este cel care îndeamnă către o stare, de multe ori artificial creată. Rozul este asociat constant cu ceva, cu altceva, cu cineva sau cu cumva.

Rozul este ca o pisicuță aruncată din mâna în mâna de-a lungul istoriei și de-a latul hărților. De-a verticala culturii și de-a diagonala existenței. De-a suprafața textelor și de-a adancul imaginilor. Am avertizat cititorul că trebuie să mențină o doză de scepticism – nu ar trebui să dăm naștere unei noi prejudecăți cum că rozul ar fi o pisicuță amețită pe nume Pinky.

Există tratate de pictură în care un număr mare de specialiști au dezbătut și concluzionat ceea ce putem acum numi impresivitatea și expresivitatea unei culori . Sunt de luat în seama testele fizice referitoare la roz, cele chimice și cele psihologice. Acești cercetători au concluzionat la un moment dat că rozul face și drege. Că exprimă și nu exprimă. Că implică și exclude.
Unii spun că rozul este bun, alții că este rău – într-o atitudine etică – alții spun că este frumos sau urît. Sunt și cei care moralizeaza aducând în discuție rozul.

Există prejudecăți în domeniul artei și al picturii cum că rozul nu ar fi o culoare de folosit în lucrări. Ele spun că “rozul e moale”, “rozul nu stă”, “rozul e barbar”, “rozul e parfumat”, “rozul e dulceag” sau ‘rozul e suav’.

Conchid acest periplu cu exclamația: “mai ai să faci un gunoi roz!”

Va invit așadar să încercăm o reabilitare a Rozului.

Vom putea admite că rozul este pur și simplu un ton de roșu, poate o nuanță dacă intră în combinație cu violet, să zicem? Vom admite totuși că este si rămîne al său? Rămâne el ceea ce este? Este adevărat oare că o culoare, oricare ar fi aia, nu este în sine greșită sau corectă, plăcută sau neplăcută, urâtă sau frumoasă – și că totul depinde de contextul în care este utilizată, departe de a cădea în relativism?

Folosesc “noi” pentru că în încercările mele de a folosi rozul în diferite ipostaze, nu voi reuși reabilitarea acestei culori fără a fi privită de cineva – adică va da testul percepției – ochiul oricărui privitor va emite, fără prejudecăți verdictul. Rozul poate fi orice – tocmai pentru că este ceea ce numim o culoare, un ton, o nuanță și se naște în conștiința noastră în urmă unui amplu proces de percepție.