Despre pictura si transport

Transportul lucrarii cu metroul de la atelier la sala de expozitie aproape ca a devenit o schema predefinita, cu miscari calculate si planificate. Cu o anume inclinatie a lucrarii, cand vine sau pleaca trenul, astfel incat sa taie aerul si sa nu ma trezesc luat pe sus de curentul care umfla panza. Prefer insa aceasta schema predefinita in locul dimensiunilor fortate de portbagaj.

La ultima usa din ultimul vagon, de la marginea orasului catre centru pe linia principala. Primele statii fara public, gradual cu o multime de oameni pana la Universitate. Deplasare pe marginea din dreapta, cat mai aproape de zid. Textul catre paznnicul care apostrifeaza dimensiunile agabaritice: ” stati domne linistit, merg la ultima usa, nu incurc pe nimeni. am mai dus cu metrou si asta e ora cea mai buna. va faceti meseria, stiu. si eu (” si eu”, in gand ca altfel deschid alta discutie si n. am chef de conversatii) . „

In functie de starea de spirit, asez lucrarea ori cu spatele catre restul calatorilor ori pe diagonala ori cu fata. De obicei cand e multa lume, cu fata. Azi am asezat-o cu fata.

Cred ca sunt singurele momente in care lucrarea este cautata cu privirea si efectiv privita curios de o multime de oameni. Expozitiile propriu zise in sali, sunt deficitare in ceea ce priveste curiozitatea. Putini sunt acei oameni care merg intr-o sala de expozitie ori la muzeu din curiozitate fata de un obiect de arta. In nisa specialistilor si a profesiinalistilor altele sunt prioritatile, probabil de inteles: organizare, cota, nume, concept, referinte, trend, parteneriate etc. Nu e o critica, e o realitate care poate fi si buna si rea iar mie nu-mi pasa in mod special, doar constat.

Pictura inca e o excentricitate si fascinanta pentru oamenii inscrisi in ruta lor zilnica. Totusi cred ca indiferent de statutul acelor calatori, aparitia unei lucrari in metrou provoaca mereu curiozitate. E asa o valva sau o rumoare., ceva ce scoate omu din zona de confort. Am multe povesti cu lucrari la metrou.

Nu azi, ci acum doi ani, in 2019 cand transportam alta lucrare, aproape s-a creat in jurul ei o conferinta – nu bravez spunand ca erau concomitent vreo 4 persoane care au venit special sa intrebe ce si cum, pur si simplu. Mai plecau, mai coborau, mai veneau altii. Unii explicau, altii lansau sugestii, iar eu aveam chef de vorba.

Ca de fiecare data, in fiecare an din 2013 incoa cand am fost convocat la Caminul Artei CAV duc lucrarea mea preferata si printre cele mai recent realizate, in limitele impuse de dimensiuni si eventual tema. Azi am dus-o pe aceasta. E facuta in aprilie 2021. E o expozitie de grup, probabil in jur de 50 de artisti participanti.

Cred ca cel mai important lucru pentru o pictura este sa fie expusa.

transport