Nota asupra Peisajului Preapocaliptic

Partea 2

Textul de mai jos este o completare a invitatiei la expozitia din octombrie, trebuie coroborat cu aceasta si aduce unele clarificari in ceea ce priveste peisajul preapocaliptic. Aceste clarificari sunt necesare in conditiile in care aparentele de ordin lingvistic si vizual pot fi inselatoare pentru vizitator. Desi face referiri asumate catre diferiti autori, textul nu beneficiaza de o bibliografie.

Prefata

Oricine a calatorit macar o data cu avionul are sa iti povesteasca o intamplare. Va vorbi despre o aterizare brusca, turbulente exagerate sau o pasare care a lovit aripa. Observatia mea e de alta natura: imediat dupa incheierea activitatilor specifice, pilotul – de fiecare data – a comunicat pasagerilor locul si ora aterizarii, ca si cum acestea ar fi echivalente ale aerului respirat si apei care curge la chiuveta. Aeroportul ii va dezvalui pasagerului un peisaj nou. Pilotul este dator sa comunice noile coordonate. Un detaliu care imi reconfirma gandul ca oamenii inteleg existenta in timp si spatiu. E ceva cotidian. Suntem aici, acum.
Peisajul inseamna intelegerea de a fi undeva, la un moment dat. Spatiul si timpul pare ca sunt coordonatele peisajului. In completarea frazei anterioare, adaug ca ar fi nevoie de o constiinta care sa contabilizeze imaginea respectiva – pe care o voi numi peisaj.

Momentul cand urc in zvion il gasesc ca o declaratie pe propria raspundere. In cazul nefericit alegerea a fost a mea, asumata, intelegand riscurile. Calatoria – pe langa ceva emotii si un soi de plictiseala, solicita o detasare mentala si fizica. Pe de o parte o detasare fizica de la sol, pe de alta parte o atitudine intima de dezangajare . Toate conexiunile cu si la lumea solului devin nule. Re-valorizez in timpul calatoriei – intr-o atitudine detasata si re-re-valorizez in noul peisaj – intr-o atitudine angajata.

Peisajul reprezinta ceva. Un sistem variabil alcatuit din fel si fel de elemente. Imi vine in minte un anume impresionist care a pictat acelasi peisaj in diferite momente ale zile, avand un timp diferit.

¬Peisajul Preapocaliptic

Majoritatea lucrarilor pe care le voi expune in octombrie au denumirea de “peisaj preapocaliptic”.

Ipoteza
Trebuie spus din capul locului ca lucrarile care vor alcatui expozitia sunt plasmuiri si nu reprezentari ale unor peisaje. “Peisajul preapocaliptic” nu reprezinta un anume peisaj aflat in pragul sfarsitului, nici o lume dezolanta cu o atmosfera tragica – asa cum ar fi tentat sa creada, la o prima impresie, privitorul. Ele nu reprezinta un ceva anume nici la modul general si nici la modul ideal. Sunt doar expresia unei lumi interioare.
“Peisajul preapocaliptic” este singurul care este plasmuit (adica nu este o reprezentare) si are o valoare de adevar (nu reprezinta un ideal – adica indeplineste conditiile date de coordonatele unui peisaj, prin suprimare si nu printr-o maximizare a acestora, cauzand alte perspective).

Demonstratie
Titlul are menirea de a fixa in timp peisajul creat pe panza, confirmand o conditie initiala data de coordonatele generale ale peisajului – aceea de a avea “un timp”.

1. Indeplinirea si suprimarea conditiei “timp”

Apocaliptic ar face referire la un moment final unic pe care nimeni nu ar reusi sa il descrie – o imposibilitate logica. Post-apocaliptic ar marca un moment in afara lumii si implicit in afara gandirii noastre, de asemenea o imposibilitate. Ceva ce este in afara sistemului de referinta (lumea) nu poate fi imaginat.
Pre-apocaliptic plaseaza respectivul peisaj (pictura) intr-o enclava de timp marginita de prezent si sfarsit. Ar fi singurul moment netrait de mine care este valid logic si in acelasi timp poate fi plasmuit. Orice alt moment din timp ar fi ori trait de alti oameni (plasat in trecut) ori imposibil – adica in afara gandirii. Referitor la momentul plasat in trecut acesta nu poate fi imaginat integral. Ar exista sansa ca anumite elemente ale peisajului creat pe panza sa coincida cu realitatea petrecuta in acel timp trecut, ceea ce l-ar face sa nu mai fie o plasmuire si ar deveni o reprezentare (evident alterata) a unui oarecare peisaj. Pre-apocaliptic are menirea de a stabili un sistem de referinta dat de sfarsit si nu dat de prezent ori trecut. Necunoscand momentul sfarsitului, enclava de timp descrisa mai sus devine una continua, care se autogenereaza. Aceasta, impreuna cu acceptiunea unui sfarsit, fac parte din gestul de plasmuire.
Conditia referitoare la timp a fost astfel suprimata din continutul peisajului creat pe panza si trecuta intr-un plan conceptual, marcat de titlu. Este necesar de mentionat ca picturile vizeaza o anume atemporalitate plasmuita (netraita, necunoscuta – dar care poate avea o valoare de adevar – un coresponedent in lumea reala, fara sa il reprezinte).

2. Indeplinirea si suprimarea conditiei “spatiu” concomitent cu exprimarea unei lumi interioare, plasmuite

Pentru a fi un peisaj, picturile expuse ar trebui sa indeplineasca si conditia spatiului. Adica ele ar trebui sa redea un spatiu ori sa il descrie. Totusi ele nu evoca un spatiu anume ci unul plasmuit.

Imi apar in minte, cu o alternanta agasanta, cuvintele unuia dintre numerosii scriitori ai omenirii. Il indeamna pe cel care crede in existenta unui spatiu sa incerce “sa caute partea stanga sau partea dreapta a unui sunet ori sa incerce sa-si inchipuie o mireasma pe dos.” Aceasta fraza neaga existenta unui spatiu real si indica importanta naturii perceptiei.

Spatiul din peisajul preapocaliptic este unul generat de o lume interioara bazata pe perceptie. Prin intermediul unor actiuni care tin de limbajul tehnic specific activitatii artistice, este exprimat un discurs intim si plasmuit, semn al existentei unei constiinte – aceste actiuni sunt facute cu o atitudine de detasare, adica de re-valorizare, asemanatoare celei din cabina avionului. Atitudinea este folositoare pentru o obiectivitate in interiorul subiectivitatii. Semnul existentei unei constiinte detasate obiective in interiorul subiectivitatii are menirea de a intregi si indeplini conditiile necesare in exprimarea unui peisaj plasmuit si initial, cu valoare de adevar (cea de-a III a conditie necesara).

Concluzie

Calatoria aparent alambicata si solicitanta prin structura interna a peisajului preapocaliptic are miza de a aduce la cunostinta privitorului ca picturile expuse in octombrie exprima o lume interioara subiectiva si nu reprezinta ceva. In acelasi timp ofera contextul necesar privitorului pentru a re-re-valorizara peisajul pictat, prin detasare si din oricare alte perspective.